INSOLVENȚĂ: Plata salariilor din Fondul de Garantare. Controverse. Noutăți

INSOLVENȚĂ: Plata salariilor din Fondul de Garantare. Controverse. Noutăți INSOLVENCY: Salaries payment from the guarantee fund. Controversies and news
de Alice Ene, Managing Associate Voicu & Filipescu by Alice Ene, Managing Associate Voicu & Filipescu
Deschiderea procedurii de insolvență generează o serie de consecințe negative pentru parcusul economic al unei companii, mai ales atunci când aceasta este declarată prea târziu pentru a mai beneficia de avantajele reale pe care Legea insolvenței le prevede.
Unele dintre acestea vizează salariații unei companii insolvente, care sunt afectați, pe de o parte pentru că nu și-au încasat salariile, insolvența fiind caracterizată prin insuficiența fondurilor bănești pentru plata datoriilor scadente, iar pe de altă parte, și pentru că insolvența poate determina încetarea raporturilor de muncă acolo unde șansele de redresare sunt reduse.
În acest context, ulterior apariției Legii insolvenței nr. 85/2006, a fost adoptată și Legea 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, prin care statul acordă o facilitate societăților în insolvență, respectiv angajaților acestora, prin plata salariilor restante, a oricăror alte compensații sau indemnizații bănești, calculate pe o perioadă de 3 luni calendaristice anterioare sau ulterioare datei deschiderii procedurii de insolvență.
The opening of the insolvency proceedings generates negative consequences for the economic path of a company, especially when it is declared too late to benefit from the real advantages offered by the Insolvency Law. Some of them concern the employees of an insolvent company, who are affected, on the one hand, because they have not received their salaries, the insolvency being characterized by insufficient funds to pay the debts due, and on the other hand, because insolvency can cause the termination of their labor agreements where the chances of company’s recovery are low.
In this context, following the appearance of the Insolvency Law no. 85/2006, was also adopted the Law 200/2006 on the establishment and use of the Guarantee Fund for the payment of salary claims, through which the state grants a facility to insolvent companies, respectively to their employees, by paying outstanding salaries, any other compensations or monetary indemnities, calculated for a period of 3 calendar months prior to or subsequent to the date of opening the insolvency proceedings.
Acest Fond de Garantare este constituit din contribuția asiguratorie pentru muncă, datorată de angajator, astfel cum aceasta este prevazută de art. 211 Cod Fiscal, în prezent fiind în cuantum de 0,25% calculându-se la caștigurile brute ale angajaților/altor persoane asimilate. This Guarantee Fund is constituted by the insurance contribution for work, due by the employers, as it is provided by art. 211 of the Fiscal Code, currently being in the amount of 0.25%, calculated on the gross earnings of employees / other assimilated persons.
Condițiile pentru acordarea acestei facilități de către stat prin Agențiile de Ocupare a Forței de Muncă erau: (i) pronunțarea unei hotărâri judecătoreşti definitive de deschidere a procedurii insolvenţei și (ii) ridicarea totală sau parţială a dreptului de administrare. The conditions for granting this facility by the state through the Employment Agencies were: (i) the issuance of a final court decision to open the insolvency proceedings and (ii) the total or partial withdrawal of the administration right.
Deși această facilitate era prevazută de legislație încă din 2006 (în vigoare din 1 ianuarie 2007), nu era mereu accesată de către societățile în insolvență/faliment, mai ales atunci când existau active în patrimoniu, de cele mai multe ori din cauza formalităților și birocrației specifice sistemului public de asigurări sociale. Administratorul/lichidatorul judiciar proceda la valorificarea activelor în procedură și abia ulterior efectua distribuiri către angajații care, răbdători, așteptau la masa credală, câteodată și ani de zile. Although this facility was provided by law since 2006 (in force since January 1, 2007), it was not always accessed by insolvency / bankruptcy companies, especially when there were assets in their patrimony, most often due to formalities and bureaucracy specific to the public social insurance system. The administrator / judicial liquidator usually liquidates the assets in the procedure and only after makes distributions to the employees who, patiently, wait at the credit table, sometimes for years.
În cazul în care această facilitate era accesată, atunci Fondul achită beneficiarilor salariile restante înscrise în tabelul creanțelor și aferente celor trei luni calendaristice anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii, ca, mai apoi, Fondul să se subroge în drepturile beneficiarilor. Astfel că, (1) în cazul efectuării de distribuiri în procedura de insolvență către această categorie de creditori – salariații – ca urmare a valorificări de active, recuperări de creanțe, Fondul de garantare participă la distribuiri în locul beneficiarilor care au încasat indemnizațiile, iar (2) în situaţia în care se pronunţă închiderea procedurii de insolvenţă, ca urmare a redresării societății angajatoare, aceasta este obligată să restituie sumele achitate din Fondul de garantare, în termen de 6 luni de la pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii. When this facility was accessed, then the Fund paid to the beneficiaries the outstanding salaries listed in the creditors’ table and related to the three calendar months before or after the opening of the procedure, and afterwards, the Fund subrogates to the beneficiaries’ rights. Thus, (1) in case of distributions in the insolvency procedure to this category of creditors – employees – as a result of assets’ liquidation, debt recovery, etc., the Guarantee Fund benefit from distributions instead of the beneficiaries who received the indemnities, and ( 2) in case the insolvency procedure is closed, as a result of the recovery of the employing company, the latter it is obliged to return the amounts paid from the Guarantee Fund, within 6 months from the pronouncement of the court decision which closed the procedure.
Accesarea acestei facilități era descurajată și de intepretarea diferită atribuită în mod discreționar de către Agențiile Teritoriale de Ocupare a Forței de Muncă a Legii 200/2006 și a normelor metodologice de aplicare a Legii, deoarece cele două condiții menționate anterior nu erau îndeplinite prin același act procedural sau măcar prin hotărâri diferite dar pronunțate într-un interval de 3 luni calendaristice. The companies were also discouraged to use this facility by the different interpretation of Law 200/2006 and the methodological norms for applying the Law assigned at its discretion by the Territorial Employment Agencies, because the two conditions mentioned above were not always met by the same procedural act or at least by different decisions but pronounced within 3 calendar months.
Prin hotărârea judecătorească de deschidere a procedurii insolvenței nu se ridică automat și dreptul de administrare, aceasta din urmă putându-se realiza cu mult peste 3 luni de la data deschiderii procedurii și, de cele mai multe ori, abia la data pronunțării falimentului. Iar, pe de altă parte, și pronunțarea falimentului (prin nedeclararea intenției de reorganizare și nedepunerea unui plan sau prin eșuarea planului de reorganizare) se realiza tot printr-o hotărâre judecătorească, care, de data aceasta, în mod automat ridică dreptul de administrare, însă nu existau salarii restante anterioare falimentului, ci cu mult înainte, la data primei deschideri a procedurii insolvenței. Interpretările diferite ale autorităților au permis că nici unii, nici alții să nu beneficieze de plata salariilor restante din Fondul de Garantare, cazurile ideale fiind doar cele în care, încă de la început, se deschidea procedura de faliment în forma simplificată. By the court decision to open the insolvency procedure, the right of administration is not automatically canceled, the latter being possible to happed over 3 months from the date of opening the procedure and, in most cases, only on the date of declaring bankruptcy. Also, on the other hand, the pronouncement of bankruptcy (by not declaring the intention to reorganize and not submitting a plan or by failing of the fulfillment of the reorganization plan) is also done by a court decision, which, this time, automatically raises the right of administration, but there were no outstanding salaries prior to bankruptcy, but long before, on the date of the first opening of the insolvency proceedings. The different interpretations of the authorities allowed neither one nor the other to benefit from the payment of the outstanding salaries from the Guarantee Fund, the ideal cases being only those in which, from the very beginning, the bankruptcy procedure was opened in a simplified form.
Abia în anul 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, urmare a sesizării Curții de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, a emis Decizia nr. 16/05.03.2018 stabilind că: Only in 2018, the Supreme Court of Justice – Panel for resolving legal issues, being notified by the Court of Appeal Brasov – Administrative and Fiscal Litigation Section, issued Decision no. 16 / 05.03.2018 establishing that:
  • perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se situează în intervalul de referinţă de 3 luni imediat anterioare deschiderii procedurii de insolvenţă – 3 luni imediat ulterioare deschiderii procedurii de insolvenţă;
  • the period of maximum 3 months, for which the Guarantee Fund can take over and pay the salary claims of the insolvent employer, is in the reference interval of 3 months immediately prior to the opening of the insolvency procedure and 3 months immediately following the opening of the insolvency procedure;
  • perioada de 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se raportează exclusiv la data deschiderii procedurii insolvenţei.
  • the period of 3 months, for which the Guarantee Fund can pay the salary claims of the insolvent employer, is reported exclusively on the date of opening the insolvency procedure.
Această interpretare, din păcate, chiar dacă a clarificat din punct de vedere juridic data de referință pentru stabilirea perioadei pentru care se poate acorda aceasta facilitate ca fiind data deschiderii procedurii de insolvență (eliminând situațiile în care ulterior se pronunță o [nouă] hotărâre de deschidere a procedurii de faliment), din punct de vedere operațional a determinat/perpetuat o limitare a societăților insolvente care se puteau califica pentru acoperirea salariilor din Fondul de Garantare, doar la cazurile ideale menționate anterior. Unfortunately, this interpretation, even if it has clarified from a legal point of view the reference date for establishing the period for which this facility can be granted as the date of opening the insolvency proceedings, (eliminating the situations in which a [new] opening decision is subsequently issued – case of the bankruptcy procedure), from an operational point of view determined / perpetuated a limitation of the insolvent companies that could qualify for the coverage of the salaries from the Guarantee Fund, only to the ideal cases previously mentioned.
Tocmai de aceea, în iulie 2020, Plenul Curții Constituționale s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 5 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. That is why, in July 2020, the Plenum of the Constitutional Court ruled on the exception of unconstitutionality of the provisions of art. 15 para. (2) of Law no. 200/2006 on the establishment and use of the Guarantee Fund for the payment of salary claims, in the interpretation given by Decision no. 16 of March 5, 2018 of the Supreme Court of Justice – Panel for resolving legal issues.
Curtea a constatat neconstituţionalitatea prevederilor legale faţă de art. 41 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) din Constituţie, în interpretarea dată prin Decizia 16/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, deoarece limitarea perioadei de acordare a drepturilor salariale plătite din Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, instituit prin Legea 200/2006, la primele 3 luni ce succed datei deschiderii procedurii de insolvenţă face abstracţie de faptul că dreptul de administrare (a doua condiţie sine qua non pentru plata acestor creanţe salariale) poate fi ridicat şi după expirarea celor 3 luni de la data deschiderii procedurii, dacă angajatorul debitor aflat în insolvenţă optează pentru procedura generală a insolvenţei şi îşi declară intenţia de reorganizare. The Constitutional Court considered the legal provisions unconstitutional compared to art. 41 para. (2) referred to in art. 16 para. (1) of the Constitution, in the interpretation given by Decision 16/2018 of the Supreme Court, because the limitation of the period of granting salary rights paid from the Guarantee Fund for the payment of salary claims, established by Law 200/2006, at the first 3 months following the date of opening the insolvency procedure, ignores the fact that the administration right (the second sine qua non condition for the payment of these salary claims) can be canceled even after the expiration of the 3 months from the opening date procedure, if the insolvent debtor employer opts for the general insolvency procedure and declares its intention to reorganize.
În urma declarării neconstituționalității, Ministerul Muncii a lansat pe 19.11.2020 în dezbatere publică Proiectul de lege menit să adapteze cadrul legal menționat anterior spețelor diferite întâlnite în practică, prin modificarea Legii 200/2006, în sensul eliminării condiției privind ridicarea dreptului de administrare a societății insolvente angajatoare, aplicanții dovedind doar deschiderea procedurii insolvenței prin hotărârea judecătorească rămasă definitivă. Following the declaration of unconstitutionality, the Ministry of Labor launched on 19.11.2020 in public debate the draft law meant to adapt the aforementioned legal framework to the different cases encountered in practice, by amending Law 200/2006, in order to eliminate the condition regarding the cancelation of the company’s administration right, the applicants proving only the opening of the insolvency procedure by the final court decision.
După ce va fi încheiat procesul legislativ și această modificare va intra în vigoare (probabil în 2021), în sfarșit Legea 200/2006 se va putea aplica în mod unitar și nediscriminatoriu pentru toți salariații care devin creditori într-o procedură de insolvență, indiferent cui aparține dreptul de administrare (societății sau administratorului judiciar). After the legislative process is completed and this amendment will enter into force (probably in 2021), finally Law 200/2006 will be able to be applied in a unitary and non-discriminatory way for all employees who become creditors in an insolvency procedure, regardless of who belongs the right of administration (to the company or to the judicial administrator).
Este adevărat, totodată, că Fondul de garantare va fi asaltat cu cereri pentru asigurarea salariilor restante în perioada următoare, mai ales în contextul unui trend ascendent al numărului de societăți care îsi vor declara insolvența, determinate de impreviziunea măsurilor de prevenire și stopare a răspândirii virusului Covid-19. It is also true that the Guarantee Fund will be burdened with demands for outstanding salaries in the next period, especially in the context of an upward trend of the number of companies that will declare the insolvency, determined by the unpredictability of measures to prevent and stop the spread of the virus Covid-19.
Pe de altă parte, nici angajatorii nu trebuie să profite de această facilitate în perioada de pre-insolvență, binecunoscut fiind faptul că, șansele redresării unei companii constau într-un management eficient, dar și un personal calificat, care va rămâne pe baricadele insolvenței, asigurând îndeplinirea unui plan de reorganizare, dacă își vor încasa la timp remunerațiile. On the other hand, employers should not take advantage of this facility during the pre-insolvency period, it is well known that the chances of a company’s recovery consist of efficient management, but also a qualified personnel, which will remain on the barricades of insolvency, ensuring the fulfillment of a reorganization plan, if they will receive their remunerations on time.
Modificări legislative publicate în luna noiembrie 2020 Legal Changes of November 2020
Practica Voicu & Filipescu acoperă toate domeniile de expertiză relevante pentru compania dumneavoastră. În această ediţie vă sunt prezentate câteva modificări legislative recente în următoarele domenii: Voicu & Filipescu is a full service law firm, covering all legal areas relevant to your company’s activity. This issue of our monthly newsletter provides you with a brief description of some of the recent legal amendments in:
Protecția datelor cu caracter personal Dreptul muncii Data Protection Employment
Litigii și arbitraje Imobiliare Litigation & Arbitration Real Estate
descarcă versiunea completă în limba română
(.pdf)
download full english version
(.pdf)