ÎN SEMN DE RECUNOȘTINȚĂ
Voicu & Asociații crede în importanța implicării în comunitate, atât din perspectivă socială, cât și profesională. Susținem proiecte din domenii diverse prin acordarea de asistență juridică pro bono, donații și alte forme de sprijin destinate educației, organizațiilor non-profit, inițiativelor sociale și proiectelor culturale.
Ne implicăm activ în formarea noii generații de profesioniști ai dreptului prin programe de practică și mentorat, multe dintre acestea transformându-se în colaborări de lungă durată în cadrul firmei. Totodată, avocații noștri participă în mod constant, în calitate de speakeri și mentori, la evenimente și programe educaționale organizate de universități și alte instituții de învățământ.
De-a lungul timpului, am colaborat cu numeroase organizații non-profit și fundații care își desfășoară activitatea în sprijinul persoanelor și comunităților vulnerabile. Prin servicii juridice pro bono și implicare directă, ne propunem să contribuim la dezvoltarea unor inițiative cu impact pozitiv și durabil în societate.
În paralel cu activitatea noastră profesională, acordăm o atenție constantă responsabilității față de mediu și căutăm permanent modalități de a ne reduce impactul asupra acestuia, prin încurajarea reciclării, utilizarea eficientă a resurselor și diminuarea risipei de orice fel.