Suntem implicați într-o varietate mare de proiecte. Creativitatea este una dintre valorile cheie ale firmei noastre

Care au fost proiectele fanion ale avocaților de la Voicu & Filipescu în 2017.

Daniel  Voicu  (MP):  Suntem  implicați  într-o  varietate  mare  de  proiecte. Creativitatea este una dintre valorile cheie ale firmei noastre

Pentru profesioniștii din avocatura agenda de lucru ramâne mereu încarcata, indiferent de contextul economic și istoric. Daniel Voicu, Managing Partner al Voicu & Filipescu, spune despre piața serviciilor de avocatura ca „este tânara înca, daca o comparam cu piețe straine cu tradiție, însa a avut parte de o “copilarie” rapida și o maturizare forțata, învațând sa faca fața nu doar situațiilor de boom, ci și celor de criza.Cred ca cei care au facut deja un business serios din acordarea de servicii juridice au învațat și cum sa se adapteze provocarilor momentului”.

Schimbarile legislative sub semnul carora debuteaza anul 2018 produc nesiguranța în mediul economic, iar acest lucru influențeaza major evoluțiile tuturor domeniilor de activitate. În acest context, firma Voicu & Filipescu se așteapta ca ariile de practica în care vor exista creșteri semnificative ale numarului de dosare sa includa insolvența, recuperarea de creanțe, dreptul muncii sau white collar crime. ”Date fiind ultimele modificari fiscale (în piața se vorbește chiar de o revoluție fiscala) este probabil ca domeniul de expertiza fiscala sa creasca la un nivel superior celui din ultimul an”, puncteaza Daniel Voicu.

Analiza anului 2017. Cele mai importante proiecte

Voicu & Filipescu este una dintre firmele mature din avocatura din România, activitatea sa fiind într-o continua creștere, iar mișcarile anului 2017 au fost în trendul acestei perioade din evoluția firmei. „Am cooptat noi clienți și noi membri ai echipei, am câștigat premii locale și internaționale pentru activitatea avocaților noștri. Anul trecut firma Voicu & Filipescu a fost implicata într-un numar mare de mandate în diverse arii de practica pentru clienți de vârf în domeniile în care activeaza”, arata Daniel Voicu.

Maturizarea firmei este evidențiata cel mai bine de proiectele majore în care echipa Voicu & Filipescu este implicata. Astfel, în zonele de Corporate/M&A trebuie nominalizate dosarele în care avocații au oferit asistența acționarilor Bancii Carpatica în demersul acestora de atragere a unor investitori și de vânzare parțiala a deținerilor, societatea bancara fiind listata la Bursa de Valori București. Demersul a fost finalizat printr-o tranzacție mixta de vânzare parțiala a participațiilor și o infuzie de capital din partea Nextebank (actuala Patria Credit).

Avocații au asistat și OTP Bank România în aspectele reglementare de drept românesc privind achiziția participației de 100% în cadrul Bancii Millennium, oferind consultanța și în întregul proces de fuziune dintre cele doua banci.

De asemenea, echipa Voicu & Filipescu s-a implicat în mandatul care a vizat asistarea Euroins Romania Asigurare-Reasigurare SA, în cadrul procesului de achiziție de la Piraeus Bank a portofoliului de asigurari generale a companiei de asigurari ATE Insurance România SA și în mod subsecvent a achiziției companiei menționate.

Toate aceste proiecte descrise mai sus au fost coordonate de Dumitru Rusu (Partner) și Roxana Neguțu (Partner).

O activitate bogata a avut și departamentul care se ocupa de practica de Banking & Finance. Avocații au asistat OTP Bank România în procesul de preluare a Bancii Românești SA, subsidiara Bancii Naționale a Greciei (NBG) în vederea autorizarii achiziției de catre Banca Naționala a României și în alte aspecte de reglementare bancara necesare finalizarii tranzacției.

În plus, avocații au consiliat echipa de conducere a unei subsidiare bancare a unei companii din Cipru, banca aflata în procedura speciala de rezoluție, cu privire la procedura de vânzare a pachetului majoritar de acțiuni deținute de aceasta în cadrul subsidiarei.

Un alt mandat a vizat asistarea OTP Bank Romania în legatura cu rolul sau de Agent în cadrul unei finanțari garantate în valoare de 137 milioane de dolari obținute de ALRO SA de la un sindicat coordonat de Raiffeisen Bank International AG.

Lista proiectelor include și asistarea Unicredit Bank AG Munchen, în calitate de creditor, în cadrul procesului de achiziție a unei facilitați de credit în suma de 65,6 milioane de euro pentru o fabrica MDF deținuta de Turkish Yildiz Entegre Group cu acoperire ECA – Export Credit Agency – din Germania (Euler Hermes), dar și asistarea Raiffeisen Bank International AG în chestiunile de drept românesc privind acordarea unei finanțari în suma de 50 milioane euro catre Faurecia Group (unul dintre cei mai importanți furnizori de componente și subansamble auto din lume). Finanțarea a vizat mai multe jurisdicții și legi aplicable (drept german, englez, francez, ceh, suedez și românesc), colaborându-se cu echipele de avocați de la Squire Patton Boggs și Wystrand.

În toate aceste cazuri descries, proiectele au fost coordonate de Dumitru Rusu, Partner.

Și practica de Dreptul Muncii s-a remarcat prin mai multe mandate instrumentate de echipa Voicu & Filipescu. Pe lista proiectelor coordonate de Marta Popa (Senior Partner) și Raluca Mihai (Partner) apar foarte multe dosare, printre care amintim: asistența acordata unei societați lider la nivel mondial în domeniul serviciilor profesionale in cadrul unui proiect de externalizare cu componenta de transfer al angajaților, inclusiv consultanța privind procesul de informare și consultare și alinierea condițiilor de angajare; evaluarea condițiilor de angajare transferabile; asistența pentru o societate lider în servicii petroliere (foraj) în doua proceduri colective consecutive de desfacere a unui numar mare de contracte de munca din motive de afaceri/economice. Marta Popa a asistat clientul și în litigiile de dreptul muncii inițiate de angajații concediați în acest mod – cu un rezultat pozitiv în favoarea clientului.

Avocații specializați în Dreptul Muncii s-au implicat și într-un proiect care a vizat pregatirea unei proceduri de concediere disciplinara și asistența cu succes în litigiu de munca având ca obiect concedierea unui director general de companie multinaționala activând în domeniul serviciilor financiare.

De asemenea, s-au ocupat de pregatirea procedurii de concediere prin desființare de post și asistența în litigiu de munca având ca obiect respectiva concediere a directorului de vânzari al unei companii multinaționale ce activeaza în domeniul furnizarii de nutrienți pentru hrana animale.

Anul 2017 a fost unul bogat în proiecte și pentru echipa de PPP/Infrastructura. Lista proiectelor coordonate de Marta Popa și Raluca Mihai include: asistența pentru un grup internațional de inginerie și servicii pentru instalații industriale, centrale electrice și infrastructura într-o serie de proceduri de achiziții publice organizate de marile companii energetice din România, precum și în contestațiile depuse în fața Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) și gestionarea dosarelor de litigii în fața instanțelor din România în legatura cu aceste proceduri; asistența pentru o societate de vârf din domeniul exploatarilor petroliere, în calitate de ofertant, într-o serie de proceduri de achiziție publica organizate de cel mai mare grup de petrol și gaze din Europa de SE, incluzând consiliere la pregatirea și depunerea ofertei în sistemul electronic național de licitații publice, definirea cererilor de clarificare, pregatirea raspunsurilor la cererile de clarificare ale autoritatii contractante;dar și asistența pentru una din cele mai importante companii de inginerie românești din domeniul energetic, în doua licitații publice pentru contracte a caror valoare depașește 70 milioane euro. Serviciile au inclus asistența la contestațiile depuse de client împotriva raportului de atribuire, în fața CNSC și la instanțele de judecata.

În plus, echipa a oferit asistența pentru o societate membra a unui conglomerat multinațional, lider în ce privește echipamentele medicale și serviciile-suport, în multiple proceduri de achiziții publice. Serviciile prestate au inclus asistența la contestațiile depuse de client împotriva documentației de atribuire inechitabile și restrictive, respectiv împotriva descalificarii abuzive.

Practica de Real Estate s-a implicat în proiecte care au vizat asistența acordata grupului Bel Rom, unul dintre cei mai activi dezvoltatori de parcuri de retail pe piața româneasca în toate fazele unei serii de proiecte imobiliare dezvoltate în România, de la achiziția terenurilor, finanțarea și/sau refinanțarea proiectelor, dezvoltarea și închirierea catre diverși retaileri și exit în proiectele Braila și Drobeta Turnu Severin catre NEPI.

Echipa coordonata de Roxana Neguțu a oferit asistența unui important retailer international în legatura cu extinderea lantului sau de magazine în România, precum și în procedura de conversie a locațiilor deținute de unul dintre brandurile sale și deschiderea altora noi împreuna cu diverși alti retaileri, dar și sucursalei imobiliare a unei mari banci active pe piata româneasca în legatura cu un proiect complex privind vânzarea unui portofoliu important de 500 de proprietati imobiliare – imobile rezidentiale, industriale, comerciale si terenuri pentru constructii si terenuri agricole.

Pentru avocații axați pe Litigii, 2017 a fost un an extrem de aglomerat. Echipa Voicu & Filipescu s-a ocupat, printre altele, de asistarea și reprezentarea unui grup de construcții spaniol în procedura de contestare în fața instanțelor judecatorești a rezultatului atribuirii unui proiect de reabilitare și modernizare cale ferata tronsonul Curtici-Simeria în valoare de 978 milioane euro.

De asemenea, a acordat asistența și reprezentare în variate litigii de munca unei companii internaționale în domeniul comerțului de tip cash & carry, în urma unor proceduri de concediere prin restructurarea postului, dar și pentru litigii având ca obiect solicitarea de daune morale.

Firma de avocați a fost alaturi și de un furnizor mondial de echipament, tehnologie și service în domeniul hidrolectric în chestiunile de drept românesc în procedura de arbitraj internațional ICC Paris în litigiu privind executarea obligațiilor contractuale împotriva Hidroelectrica. Toate aceste proiecte au fost coordonate de Raluca Mihai.

“Practica Voicu & Filipescu acopera o varietate mare de domenii de drept. Notele de accent în 2017 includ drept societar, fuziuni și achiziții, dreptul muncii, achizițiile publice, litigiile, drept bancar, asigurari, dreptul imobiliar, energie, insolvențe și falimente, consultanța fiscala. Pentru întregul mediu de afaceri, implicit pentru piata avocaturii, 2018 va mentine, în cel mai bun scenariu, nivelul anului anterior sau va aduce o scadere speram moderata, având în vedere efectele asupra mediului economic ale deciziilor politice din aceasta perioada. Portofoliul nostru de clienti este foarte vast, extins ca urmare a activitatii noastre intense de peste 15 ani, astfel ca suntem implicati intr-o varietate mare de proiecte, dintre cele mai diverse de la extinderi de activitate, fuziuni si achizitii, finantari, dreptul muncii, achiziții publice și pâna la insolvențe, falimente, dar și consultanța fiscala – domenii de expetiza acoperite de colegii noștri specializați de la VF Insolvența SPRL, respectiv VF Tax Advisors SRL”, a menționat Daniel Voicu.

O echipa de peste 40 de profesioniști

Grupul Voicu & Filipescu s-a extins foarte mult, iar în acest moment este format din firma de avocatura Voicu Filipescu SCA, firma de consultanța fiscala și contabila Voicu & Filipescu Tax Advisers SRL și societatea de practicieni în insolvența F. Insolvența SPRL. Echipa actuala include 40 avocați, consultanți fiscali și contabili, practicieni în insolvența și angajați.

„Creativitatea este una dintre valorile cheie ale Voicu & Filipescu, înca de la înființare. A aduce plus valoare clienților înseamna a avea un spirit constructiv, deschis la nou și ușor adaptabil oricaror situații specifice cu care clienții se confrunta. Folosim inteligența artificiala la Voicu & Filipescu ca suport prin diverse sisteme expert dezvoltate specific de colaboratorii noștri, de la cele mai puțin sofisticate, precum sistemul de evidența a activitaților avocaților firmei și de sincronizare a datelor cu ECRIS (baza de date ce cuprinde informațiile referitoare la dosarele de instanța centralizata la nivelul Ministerului de Justiție) și pâna la sisteme complexe, ca suport în cadrul unor proiecte de amploare. Aceste structuri acorda clienților noștri accesul efectiv și real la stadiul dosarelor alocate Voicu & Filipescu, precum și la evidența activitaților prestate de avocații firmei în fiecare dosar. În acest sens, Voicu & Filipescu a câștigat premiul Financial Times Innovative Lawyers 2016 la categoria Driving Value for Clients pe România pentru avantajele aduse clienților prin implementarea unei aplicații IT în proiectele de volum mare. Premiul a fost acordat de un juriu independent, ca urmare a evaluarii facilitaților și caracteristicilor aplicației dezvoltate de firma și a beneficiilor efective aduse de acestea în procesul de raportare catre clienți”, declara Daniel Voicu.

Avocatul mai amintește faptul ca ideea darwinista a adaptarii poate fi aplicata, în sens larg, în toate domeniile de activitate, inclusiv în cel al avocaturii. Pe de alta parte însa, talentul, profesionalismul, competența și seriozitatea reprezinta calitațile indispensabile succesului caselor mari de avocatura și care fac diferența.

Onorarii personalizate în funcție de nevoile clienților

În ultimii ani s-a observat, în rândul companiilor, tendința de renuntare la externalizarea serviciilor de consultanta juridica, tradusa în reduceri de costuri si transferul întregului volum de lucru catre departamentele interne. Trendul s-a menținut și în 2017. „O intentie foarte dificil de pus în practica, totusi, în special în cazurile în care este nevoie de expertiza pe domenii legale foarte specializate, sau în litigii, situatii în care sprijinul avocatilor experți este esential, dar în care accentul a fost pus pe obtinerea unui maxim de calitate pentru minim de resurse financiare alocate de catre clienti. Cum am spus deja, profesionalismul de vârf și competența sunt ingredientele cheie care conduc la atragerea clienților și mențin relațiile vii cu aceștia, inclusiv cu reprezentanții din departamentele de legal ale clienților. Voicu & Filipescu este o firma matura, a carei poziție este una solida pe piața avocaturii, astfel ca suntem adesea contactați de potențiali clienți pentru a oferta serviciile noastre. Tarifele practicate sunt în mod evident personalizate, nu avem o oferta standardizata pe care sa o prezentam tuturor clienților, indiferent de specificul mandatului. Ofertele se pregatesc prin raportare la cerințele specifice fiecarui proiect, funcție de gradul și domeniul de expertiza, volumul de lucru etc”, precizeaza avocatul Voicu & Filipescu.

În plus, casa de avocați are o relație de colaborare de tip best friend cu firma internaționala de avocatura Squire Patton Boggs. “Aceasta asociere asigura accesul avocaților și consultanților noștri la practica și know how-ul internațional, în condiții de independența profesionala și deontologica. Concurența este în orice activitate desfașurata cu scopul obținerii unui câștig, or avocații care au înființat și conduc forme de exercitare a profesiei – fie ca vorbim de firme de avocatura sau de cabinete individuale, de business law sau de alte specializari – au un obiectiv financiar neîndoielnic. Competitivitatea între avocați poate fi dura, acerba uneori, dar nu pot spune ca am întâlnit vreodata comportamente nepotrivite din acest punct de vedere”, mai spune Daniel Voicu.